Despre noi

Dorința fermierilor de consolidare a legăturilor comerciale și de a dezvolta potențialul fermelor a dus la înfiintarea ASOCIAȚIEI CRESCĂTORILOR DE OVINE ȘI CAPRINE 2003 CĂLĂRAȘI

Cine suntem

Asociația Crescătorilor de Ovine 2003 din Călărași (ACOC) s-a născut din dorința fermierilor de consolidare a legăturilor comerciale și de a dezvolta potențialul fermelor. În anul 2017 am deschis registrul genealogic al rasei de ovine Île de France în România care în prezent a ajuns la peste 37 de ferme și 10000 de animale înscrise în registru.

Ferme
0
animale inscrise in registru
0

Misiunea noastră

Împreună cu crescătorii dezvoltăm programe de ameliorare atât în rasă curată cât și programe de metisare.

Ne concentram eforturile asupra rasei Île de France pentru creșterea Sporului Mediu Zilnic, prolificității și a randamentului la sacrificare cu scopul final de a ne menține competitivi într-o piață în continuă schimbare.

Ce ne recomandă?

Echipa ACOC Călărași

Artimon Valentin

Președinte
Valentin este președintele asociație, inginer și crescator al rase Ile de France. Este primul care a adus in județ acesta rasă și se mândrește cu exemplare frumoase, cu origini frantuzești si ungurești.

Șeandru Vasile

Tehnician Veterinar
Vasile este tehnician veterinar și cel mai bun bonitor din județ, are o experienta de peste 50 de ani in acest domeniu, a lucrat la Oficiul Județean de Zootehnie, iar din 2012 este controlor al asociației.

Zamfirescu Mihaela

Tehnician veterinar
Mihaela este IT-istul asociației, se ocupa de baza de date a Registrului Genealogic, are grija ca datele preluate de la controlori sa fie corect intocmite, pentru ca membri asociatiei să aiba tot arborele genealogic al fiecarui animal in parte.

Pădurariu Adriana

Tehnician veterinat și controlor
Adriana este tehnician veterinar și controlor al asociatiei din 2019, de asemenea este și responsabil CPP.